De câte ori te-ai uitat în dulap și te-ai gândit cu ce geantă să te asortezi? Banda desenată merge cu aproape orice! Bine, poate nu la un eveniment simandicos. Sau la ziua de naștere a bunicii. Dar într-un club, pe stradă, la birou, pe plajă la un bar și într-o mie de alte locuri, asta e gentuța potrivită.
Câteodată ai mai multe chestii de cărat decât spațiu. Și nu găsești întotdeauna un cavaler cu buzunare încăpătoare să te ajute. Așa că, da, ai nevoie de o gentuță mai mare. Asta e tocmai bună pentru locuri în care știi că vei avea nevoie de unele lucruri absolut necesare. E rezistentă și e unicat. Datorită aranjamentului cadrelor, care se face manual, cu multă grijă, fiecare gentuță e diferită. Poart-o când ai nevoie de libertate și vrei să fii deosebită.
– Fiecare gentuță este făcută manual din benzi desenate, puțin plastic și multă dragoste.
– Hârtia din care sunt făcute gentuțele este tăiată, laminată (pentru rezistență la intemperii) și împletită.
– E ok dacă te prinde ploaia. Nu-i mare bai, e rezistentă. E însă o idee bună să nu intri în piscină cu ea – și, dacă s-a udat, s-o ții puțin la uscat, într-ul loc ferit de razele soarelui.
Dacă vrei să afli mai multe, sună la 0786 155 702 și îți zicem tot.
Greutate | 0.320 kg |
---|---|
Dimensiuni | 28 × 3 × 16-17 cm |
Model | alb-negru (old comics), color (revista HAC!), Ionita Tunsu (alb-negru) |
Culoare fermoar | alb-negru, grena, Magenta, Maro deschis, mov deschis, Negru, Roz, Turcoaz |
Simona proprietar verificat Zice:
am primit gentuuuutaaaaa! arata super! multumesc frumos si pentru cadouri! 🙂
andreea.g.nica proprietar verificat Zice:
Gentuta este intr-adevar deosebita! Mi-a placut atentia cu care este incadrata fiecare imagine in impletitura: aproape ca poti citi revista de pe ea! 🙂
Denisa proprietar verificat Zice:
Am primit gentuta. Este foarte frumoasa si deosebita. Mesajele cuprinse pe ea sunt geniale 🙂 Multumesc pentru semnul de carte 🙂 Il voi folosi cu mare placere.